Alimente care pot fi consumate după expirarea termenului de valabilitate

V-ați gândit vreodată că pot exista alimente pe care le putem consuma și după expirarea termenului de valabilitate!? Ei bine, deși e indicat să respectăm acest termen pentru a fi în siguranță, uneori putem face rabat de la acest lucru în privința anumitor produse alimentare.

În plus, unele alimente sunt expirate înainte de data înscrisă pe ambalaj astfel încât e indicat să nu ne încredem mereu în ce zic producătorii. Sunt unele alimente pe care le putem vedea singuri dacă sunt sau nu expirate, însă de multe ori nu ne putem da seama decât după ce le cumpăram.

Cu rezerva că e mai sigur să ne încredem în data înscrisă pe ambalaj, vom face o scurtă listă cu alimentele care pot fi consumate cu încredere o perioadă mai lungă de timp. În această listă se află dulceața, laptele, ouăle, mierea, conservele, alcoolul, pastele și ciocolata.

Dintre cele enumerate ne vom opri mai întâi la ouă pentru că aici trebuie să fim mai atenți. În principiu ne putem da seama dacă un ou e stricat atunci când îl spargem. Dacă ouăle sunt ținute la temperaturi optime, adică la aproximativ 5 grade Celsiul, acestea pot fi consumate chiar și la o săptămână după expirarea termenului de valabilitate. Cu toate acestea e indicat să respectăm acest termen pentru că nu știm în ce condiții au fost ținute produsele.

Și în cazul laptelui ne putem da seama ușor când acesta este stricat pentru că are un gust acrișor sau atunci când îl fierbem își pierde textura. Dacă se întămplă asta trebuie să știm că nu suntem neapărat în pericol. Buncii lăsau laptele să se acrească pentru a face iaurt.

Ciocolata poate fi consumată și după expirarea perioadei de valabilitate pentru că nu ne poate face rău însă nu va mai avea același gust. În timp, poate căpăta niște pete albe deoarece zahărul se cristalizează. Le fel se poate cristaliza și mierea însă o putem consuma și pe aceasta.

Gemurile și dulceața pot fi consumate o lungă perioadă de timp, chiar dacă la suprafață capătă o crustă de mucegai. E suficient să aruncăm mucegaiul și să verificăm dacă produsul și-a păstrat gustul. Alcoolul și pastele pot fi consumate mult timp dacă au fost păstrate în condiții optime. Băutirile alcoolice nu trebuie să stea în soare, iar pastele trebuie ținute în spații uscate.

Comments (No)

Leave a Reply